A fost usor. Parca mult prea usor fata de tot ceea ce urmeaza. Ingropata adanc in mintea mea, totul a ramas doar o umbra, un mit, ceva ce pot rememora doar in vise. Nu s-a intamplat niciodata... Si tot ii simt respiratia in ceafa. Si cand nu o mai simt se intampla ceva. E ca un fulg de nea care aterizeaza pe ceafa si te face sa te intorci mereu si sa vezi tot ce a ramas in urma. Sunt ruinele pe care vrei sa recladesti totul, sunt suspinele care au secerat zidurile mintii si au pustiit sufletul, sunt acordurile unui gand care sta in spatele ochilor si care mereu a cautat sa evadeze cu prima lacrima. Nu exista umbra mai mare decat cea a gandului care creste in intensitate de fiecare data. Dar pasesti iar inainte. Refuzi sa iti mai ascunzi sufletul sub o lespede inca odata, refuzi sa crezi ca un om poate fi atat de nestatornic incat sa sfasie un suflet. Sunt la capat si inca un fulg se opreste pe spatele meu. Si simt cum ma cuprinde fiorul celui mai intunecat gand, cum de la un fulg de nea se porneste o intreaga furtuna. Toate runinele din spatele meu sunt spulberate si se aseaza undeva inaintea mea, neatinse de timp, de lacrimi sau de suspine. Dar intre ceea ce va urma si mine se afla prapastia si necunoscutul... Trecutul nu mai exista, prezentul e doar o prapastie, viitorul se va dezvalui la timpul lui, exact inainte ca sufletul meu sa isi termine caderea in gol, sa se descompuna intr-o umbra plina de durere si sa se recompuna acolo unde viitorul meu ma asteapta. Falling from the edge of my darkest emotions, wrapped and trapped inside my deepest devotion, waiting for it to come back alive...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu