luni, 1 decembrie 2014

Scarlet heart

Ar fi cel mai bine... Cel mai bun lucru ar fi sa ma pot aseza undeva, sa imi strang toate gandurile negre intr-o rasuflare si sa astept. Sa astept sa vina cineva care sa ma stranga pana or sa dispara toate gandurile...Pana se vor stinge toate lacrimile... Pana se va stinge suflarea... Pana se vor umple iar inima si sufletul de vise... Too damn long, too damn lost, too far away to get back where somebody can actually find me... Where silence screams from within your soul and scarlet hearts are made... https://www.youtube.com/watch?v=Q2k-pGfWtQc

marți, 3 iunie 2014

When words lose their meaning... Come Closer

No goodbye will ever be enough for another loss...When there's no shadow and no place to return to, you just leave everything behind...

miercuri, 7 mai 2014

Frozen Embrace

E din aceeași piesă de teatru și nici măcar nu mai doare. Doar nu costă nimic. Întinzi brațele și accepți căldura ochilor ce nu sunt acolo. Nimic nu e mai ușor, mai simplu și mai efemer. Îți găsești visele pierdute, dar îți pierzi gândurile. Și când te întâlnești la colț de vis cu gândurile tale vei realiza că nu știi de fapt cine ești. Nu, nu am greșit drumul, doar am pierdut motivul și esența pe parcurs. Între clipirea pleoapelor, întunericul trecător și atingerea brațelor s-a strecurat o anomalie. Ceva lipsește. E îmbrățișarea imaginară din fiecare seară, cea în care sufletul mă îndeamnă sa ma pierd pentru a nu îmi lăsa inima sa audă liniștea asurzitoare făcută de singurătatea ce-mi pictează lacrimi stacojii de venin pe destin. Și poate aș vrea să înlocuiesc în fiecare seară imaginația cu doua brațe reale și o inimă care pulsează încet durerea ochilor către un somn odihnitor, adânc și fără vise. Fără vise pentru ca visul a prins forma și respiră încet, suflând pace în interiorul îmbrățișării menite sa curme conflictul intern ce macină atât trupul cât și spiritul. Dar nu am voie, nu pot sa substitui un vis cu o iluzie. Și deschid ochii... E dimineață și visul se termină, brațele nu sunt acolo, nu există nici o pereche de ochi... Doar amintirea unui vis ce o sa revină odată cu lăsarea întunericului. Până când brațele vor fi reale, ochii ce ma împresoară - calzi și liniștea ferecată de bătăile unei inimi.. Până atunci mă scufund iar în îmbrățișarea de gheață a unui vis tăcut... "Answer me.. Until the day that you do I'll be waiting here for you"
 

miercuri, 23 aprilie 2014

Within your armour

Și mă pierd în ochii tăi căutând ceva pierdut de mult. Un colț de răsărit îți aprinde umărul gol și se ia la întrecere cu vântul care îți despletește părul. E totul închis și abrupt, e un capăt de drum. Dar brațele nu vor sa renunțe. Încleștate precum un destin învolburat menit să răstoarne orice prejudecăți care ii barează drumul, ele se încăpățânează sa rămână neclintite. E caldă atingerea lor și suflarea care îmi mângâie mâinile îmi da fiori. E plăcerea unui suflet care se leagănă amețitor intre extaz și agonie, intre sentimentul de nestăvilit al unei îmbrățișări promise în priviri și cel al unei despărțiri prevestit de primul fior al unei atingeri de foc. E liniște acum. O liniște revelatoare care îmi picură pe suflet bătăile inimii tale. Ma învăluie euforia brațelor tale și îmi caut ultimele picături de rațiune pe gâtul tău,acolo unde șuvițele tale renunță la cucerire, preferând adăpostul lobului urechii ce refuza sa audă altceva în afara de freamătul mâinilor hoinare pe tărâmul obrajilor. Și buzele îți sunt de foc iar răsăritul caută să piardă în colțul lor o șuviță arămie. E tentația mirajului, e șoapta unei zâne ce-mi cere doar o sărutare înainte sa dispară în negura timpului. Îmi las sufletul să se scurgă ușor pe buzele ei în timp ce strânsoarea brațelor devine ușoară și dispare odată cu prima lacrima. E doar un răsărit împietrit între zidurile cărora singurătatea le-a răpit de mult timp sensul de "casă". Mă ridic și îmi regăsesc puterea de a continua. Chiar dacă nu ai încă un nume și nu știu dacă în viața asta vei avea,îmi las sufletul îmbăiat în căldura din inima ta. Pentru că în viața asta unica mea armura este privirea ta...

miercuri, 16 aprilie 2014

Doar un ecou (April Rain)

E doar un ecou. Nici macar o copie. E inca un pas pe care il fac. Se sparg picaturile de apa pe frunte si iluzia se inteteste. E un monolog al ploii, o dojenire blajina pentru un copil neascultator. Nu imi abtine senzatia de sufocare. E a mea, e doar o cale si nicidecum un capat de drum. E gresita? Asa pare sa creada ploaia. Si uneori ma indoiesc si eu. Dar in viteza de zi cu zi uit. Uit si ma uit la mine ca la un strain, ca la o umbra pierduta printre amintiri, ca la ceva ce nu apartine si nu a apartinut niciodata de fiinta mea. Dar de fapt sunt tot eu. Un eu care nu a uitat ca oricand se poate mai rau, ca oricat de rau ar fi azi, cineva s-ar bucura sa fie in locul meu. Dar vreau mai mult. Si pot mai mult. Si pas cu pas viteza creste. Si odata cu ea si modul in care ploaia ma cearta, mi se impotriveste, imi cere sa gandesc urmatorii doi pasi, sa nu uit cine sunt doar pentru a imi continua drumul. Am trecut iar pe langa mine. Dar ma opresc si imi caut rasuflarea. E pierduta in ultima secunda, in ultimul pas, in ultima afirmatie care nu a parasit niciodata sufletul de teama sa nu se franga pe buzele arse de tacere. Si ploaia se opreste iar ultimele picaturi de apa mi se topesc pe obraji. De fapt eu imi aleg drumul, cu fiecare pas, cu fiecare cuvant rostit sau nerostit. Nici negru, nici alb, e doar fum de suflet stins in al cerului inalt. E umbra din lumina ochilor ce ma privesc si vise pierdute in adancul sufletului tainuiesc. E doar un ecou, e iluzia zilei de ieri, e adancul ochilor calzi, e promisiunea facuta sufletului azi.

sâmbătă, 5 aprilie 2014