Amintiri legate in lanturi, uitate in colturi intunecate, menite sa fie reinventate in suflete luminate. Si poate ca totul e in van, poate ca nimic din tot ceea ce vedem nu e real si visam inchisi intr-un suflet diafan care ne protejeaza de tot ce e in jur. "Daca azi e doar o poarta deschisa spre ieri..." Dar azi va fi mereu o poarta deschisa spre ieri pana ne vom ciocni si nu ne vom mai putea desprinde de cel/cea din fata noastra, pana ne vom contopi intr-o supernova a sufletelor pierdute in timp si spatiu, departe de ei, departe de noi, departe de sufletele pline de lacrimi si de ochii goi.
PS: Timpul a rămas acelaşi, numai că noi ne grăbim spre un miraj care se pierde mereu în zare, mereu acolo, mereu mai aproape dar în acelaşi mod mereu tot mai departe. Şi aşa lăsăm în urmă fiecare zi, fiecare clipă, pentru că noi suntem cei care avem viteză, cei care refuzăm să ne oprim, pentru ca într-un final să se producă inevitabilul, să uităm cine suntem, privindu-ne ca pe un lucru pe lângă care am trecut cândva cu viteză, fără să ne recunoaştem...