luni, 2 iulie 2012

Dar cine ştie? Fallen...

The difference between love and friendship is how much you can hurt each other... Aşa trebuia să se încheie. Pierdut între două pauze şi scârţâitul unei casete vechi ce refuză să mai ruleze fără să agaţe banda caut ultimul vers al unei melodii neîncepute încă. Nu e aievea, nu e nici vis, nici măcar o picătură de ploaie ce din streaşină s-a prelins. Întins pe prispă îmi adun gândurile şi împing mai departe de mine casetofonul. Renunţ la muzica pierzaniei ce reiese din fiecare amintire lipită de suflet şi de banda care are şi momente de deşteptare. E pustie curtea, e plină de suflete şi de lumină şi totuşi aşa de pustie. Sub ploaia rece şi deasă se luminează la fiecare picătură, la fiecare tresărire, la fiecare ultima amintire ce aleargă neobosită prin minte în neştire. Păşesc în ploaie şi dispar odata cu ea. Nu sunt decat o adunătură de amintiri ce nu-şi găseşte locul, o dreptă ce s-a întors din drum pentru încă un cântec, o coarda ruptă care încă mai scoate un sunet uitat de mult. Nimic nu este veşnic pe lumea asta, nici măcar sufletul. Când totul e pierdut înainte de a fi început nu poti decat să te bucuri de timpul rămas. Deasupra ploaie, dedesubt senin, în stânga durere şi în dreapta pelin. Las în urma dar nu uit, iert dar nu repet, sper dar nu mă mai mint... "Hai noroc!" se aude un glas care mă aduce relativ înapoi la realitate. Sunetul de sticle ciocnite şi vocile lor îmi aduc aminte faptul că eu trăiesc aici, acum. Dacă ar ştii că eu am plecat dintre ei înainte chiar să ajung acolo, că timpul e unicul lucru pe care îl pot da şi că tot ce va rămâne în urma mea va fi doar o umbră ce dă culoare unei măşti de mult căzute... Dar cine ştie?