marți, 20 martie 2012

Immortelle...

A început lin. Ca orice sunet de vioară ce cheamă conştiinţa la bară, ca orice mărturie în lacrimi sedimentată pe margini. Cu paşi timizi încarceraţi de ale emoţiei griji păşind spre perechea de ochi ce te roagă să i te alături, ne pierdem într-un vis cu ochii minţii de necuprins. Şi mâinile se apropie dar nu se ating precum ochii se îmbrăţişează dar nu se sting. E pas de vals desprins din vis, e strop de stea scurs din lacrima ce pe obraz s-a prelins. Din amintiri de mâine ne rotim într-o spirală lină descrisă de spaţiul aproape sufocat de liniştea cuprinsă între bătăile de inimi dintre cele două mâini. Şi mâinile se ating, corpurile se lipesc şi ochii în mintea celuilalt privesc. Nu ne privim ochi în ochi, nu cutezăm să tulburăm gândurile ce ne înconjoară. Adagio, ne scurtăm suflul cu fiecare pas, ne lipim obrajii unul de altul la fiecare tăietură de glas. În colţul gurii, pe note peline ascuns, un sărut adânc şi intens s-a strecurat, amplificat de notele unui "Quedate" cu paşi fermi acompaniat. Dansăm în continuare doar pentru a nu spulbera această visare. Dar îi cuprind în mâini faţa şi odată cu oprirea paşilor de dans ne acoperă ceaţa. Cufundat în ochii ei, ea dispare precum focul mistuie gheaţa. O oglindă ce se sparge în braţele mele, îngenunchez privind la ploaia de praf de stele în care s-au transformat ochii durerii mele. Je suis malade... Fiindcă dimineaţa o alung singur din gândurile mele,pe cea fără chip şi fără nume, ochi de curcubeu plini de lumină şi nepângăriţi de rele ascunşi în visele mele... Immortelle