Mirror of sadness tainted by drops of hope (Colectie de tristete)

This in the me that wants more, the soul that loses it all, the heart that remained tainted, the hope that is never lost


"This is the time
 For chasing my desires
 What's in my heart is true
 And if my dreams set everything on fire
 Then I would still belong to you"




Crossing the Fate


 It's my act of madness, my own act of rebellion against fate. It's not something out of the ordinary, I don't crave for things that are unreal. But I want, from time to time, to feel that I am alive, that I ain't just another number added to the population of this planet. 1 is enough, is a quota placed, pointed and cursed. 1 hug, more will hurt. 1 dance, the second will blind. And so on and so forth. It's more than enough for somebody who doesn't find its place and craves for a human touch once in a while. A monster, cause that is what nature made of me. A prank easily distinguishable between humans, somebody that doesn't belong in any of the pictures, that can't allow himself to ask for something. But I've allowed myself and so fate is punishing. Misunderstanding is a feat I should become familiar with. I can't ask all of you to understand me, tolerate me or accept me as I am. Can't even begin to understand the silence or the hurt inside. I can just sense Fate punishing me. A monster that does not belong here can't allow himself to ask, to hug, to touch, to feel or to dream. Never mind if it's just something untainted, something with no hidden catch and no strings attached. It will always be something I am not allowed to receive. So fate blinds, tears wipe away and time collects the spirit from the bleeding wounds. But I am crossing Fate once more and I still do require all of you to prove that the monster of me can carry it out till the bitter end. Thank you all for all you've done, forgive me for the perils and embarrassing situations I've put you in over the years and thank you in advance for the guiding light that you will offer me in the days that will come. I realise I ain't meant to have normal things in this life,maybe in the next one, but still I will fight for the small things, for the light in those eyes and for the warmth of those hugs, for the happiness of my friends... Fate, I'm crossing you once more knowing that absence will be your punishment and my friends will help me shield my soul from you as much as they can... ( Please Fate, don't misunderstand once more as I am tired of turning tears of sorrow into snow and using them to wipe clean my soul)


 

Bed of roses,bed of thorns...
(Always remember 2006 and the choices that brought us to this)

Ce poate fi mai rau decat sa vezi iluzia a ceea ce putea fi pe asternuturile unei sperante pierdute... Nici un vis nu poate incalzi o realitate care exceleaza prin absenta. Absenta ei, absenta imbratisarii, absenta a tot ceea ce era normal sa fie dar nu se afla acolo by choice. By choice, by life, by destiny, by the cold embracing me, by the blood dried in my veins, by the hopes drowned in my tears I will find the light of her eyes inside a warm embrace...

Fighting loneliness inside a dream

Nu plânge acum... Se termină încă o seară. Se stinge încet încet căldura vocilor din jur și își face loc frigul. Tristețea deghizată în țurțuri argintii împresoară iar sufletul și curge prin toate rănile. Prin ochi se stinge în palme și pumni, făcând cale întoarsă în sufletul din care a plecat... A fost, este și o să fie alegerea mea, pentru ca altfel tristețea ar fi a altcuiva. Dar e a mea, e calea și durerea mea... E acea singură inimă ce rămâne cu mine când nu mai sunteți acolo, singurătatea. Diseară e o seară pe care nu știu când o să o trăiesc, dacă o sa fie în viața asta sau în alta. Și îmi răsună în minte prin viscolul din suflet : Nu plânge inimă când stelele se varsă, diseară lumina ochilor ei vine acasă la sufletul însingurat de soartă...

Empty Mirror Of My Soul

It's just an empty mirror to catch my sadness and trap it inside every single night, it's just a cold touch from an illusion of that someone that's already gone or never got to be, there is no reflexion inside it because everything inside me is fading. "But I will go down with this ship" because a human with nothing to hope for and nothing to believe in is no human at all... I hope and always will do! "There will be an answer, Let It Be!"

Inner Fire 

 E focul care te îngheață, e sufletul care nu se resemnează niciodată. Sângerând, înfrânt și cu ultima speranță mistuită de culoarea unei inimi pierdute între prezent și ceea ce apare la orizont precum o fata morgana. Și te caut. Deși nu am nici un drept, deși nu ai nici o datorie față de mine. Te caut și mă sprijin în ochii tăi și în vocea ta. În silabele tale de dojană. Mă sprijin de pereții ochilor tăi când te lupți cu lipsa mea de încredere. Și mă prăbușesc zilnic, dar niciodată până la final. Niciodată nu ating tăișul prafului pentru că mereu ai un cuvânt păstrat acolo. Și sper ca măcar odată sa pot întoarce o rază de speranță. Și prins în ochii tăi împletesc deznădejdea cu speranța în clipele ce se contopesc în haosul zilnic. Să nu dispari și sa nu cedezi vreodată minune mică în care sta încrustat un suflet mare... E focul care te îngheață, care nu te lasă pieirii, lumina ochilor ce nu se va stinge vreodată



My December

Si a nins. Zapada a inceput sa prinda culoare. Sa prinda glas, sa se confunde cu inchisoarea de gheata din sufletul meu.Monstrii se nasc din alegerile noastre. Din ceea ce uitam sa marcam sau pretindem ca nu ne afecteaza. A refuza cea mai simpla cale, a gandi de doua ori inainte de a spune un cuvant. Este mult mai greu de realizat decat de spus, mult mai greu de pretins decat de atins. Ne pierdem suflul atunci cand sufletul tipa in interior in timp ce pe gura iese exact opusul. Acel eu prins in interior care urla la tine sa nu faci acel lucru exact in clipa in care tu decizi si vorbesti fara sa clipesti. In clipele acestea eu sunt cel prins in interior, cel care tipa si care imi cere sa ma opresc. Surd si fara sa clipeasca, corpul fara de suflare isi continua drumul fara sa ma auda, fara sa se gandeasca la momentul in care totul va fi naruit. Precum un castel din cuburi de carton se prabuseste, la fel va fi si sufletul ce va prelua controlul exact in momentul final. Se desprind cioburi din peretii sufletului si ricoseaza in interior, inconjurand genunchii satui sa poposeasca pe oglinda care refuza sa mai oglindeasca durerea si sangele care iese cu fiecare cuvant... Inainte de ultima suflare ne vom intalni la o rascruce. Nu vom mai fi dominati de frica si nu vom mai crea monstrii care sa ne umple de durere. O sa ne privim precum doi straini intreband cu triste ce caut eu prins in toamna ochilor tai si de ce ratacesti tu rascolind frunze ruginii in sufletul meu ?

 Scarlet Heart


Ar fi cel mai bine... Cel mai bun lucru ar fi sa ma pot aseza undeva, sa imi strang toate gandurile negre intr-o rasuflare si sa astept. Sa astept sa vina cineva care sa ma stranga pana or sa dispara toate gandurile...Pana se vor stinge toate lacrimile... Pana se va stinge suflarea... Pana se vor umple iar inima si sufletul de vise... Too damn long, too damn lost, too far away to get back where somebody can actually find me... Where silence screams from within your soul and scarlet hearts are made...

Scarlet heart

Ar fi cel mai bine... Cel mai bun lucru ar fi sa ma pot aseza undeva, sa imi strang toate gandurile negre intr-o rasuflare si sa astept. Sa astept sa vina cineva care sa ma stranga pana or sa dispara toate gandurile...Pana se vor stinge toate lacrimile... Pana se va stinge suflarea... Pana se vor umple iar inima si sufletul de vise... Too damn long, too damn lost, too far away to get back where somebody can actually find me... Where silence screams from within your soul and scarlet hearts are made... https://www.youtube.com/watch?v=Q2k-pGfWtQc

When words lose their meaning... Come Closer

No goodbye will ever be enough for another loss...When there's no shadow and no place to return to, you just leave everything behind...

Frozen Embrace

E din aceeași piesă de teatru și nici măcar nu mai doare. Doar nu costă nimic. Întinzi brațele și accepți căldura ochilor ce nu sunt acolo. Nimic nu e mai ușor, mai simplu și mai efemer. Îți găsești visele pierdute, dar îți pierzi gândurile. Și când te întâlnești la colț de vis cu gândurile tale vei realiza că nu știi de fapt cine ești. Nu, nu am greșit drumul, doar am pierdut motivul și esența pe parcurs. Între clipirea pleoapelor, întunericul trecător și atingerea brațelor s-a strecurat o anomalie. Ceva lipsește. E îmbrățișarea imaginară din fiecare seară, cea în care sufletul mă îndeamnă sa ma pierd pentru a nu îmi lăsa inima sa audă liniștea asurzitoare făcută de singurătatea ce-mi pictează lacrimi stacojii de venin pe destin. Și poate aș vrea să înlocuiesc în fiecare seară imaginația cu doua brațe reale și o inimă care pulsează încet durerea ochilor către un somn odihnitor, adânc și fără vise. Fără vise pentru ca visul a prins forma și respiră încet, suflând pace în interiorul îmbrățișării menite sa curme conflictul intern ce macină atât trupul cât și spiritul. Dar nu am voie, nu pot sa substitui un vis cu o iluzie. Și deschid ochii... E dimineață și visul se termină, brațele nu sunt acolo, nu există nici o pereche de ochi... Doar amintirea unui vis ce o sa revină odată cu lăsarea întunericului. Până când brațele vor fi reale, ochii ce ma împresoară - calzi și liniștea ferecată de bătăile unei inimi.. Până atunci mă scufund iar în îmbrățișarea de gheață a unui vis tăcut... "Answer me.. Until the day that you do I'll be waiting here for you"
 

Within your armour

Și mă pierd în ochii tăi căutând ceva pierdut de mult. Un colț de răsărit îți aprinde umărul gol și se ia la întrecere cu vântul care îți despletește părul. E totul închis și abrupt, e un capăt de drum. Dar brațele nu vor sa renunțe. Încleștate precum un destin învolburat menit să răstoarne orice prejudecăți care ii barează drumul, ele se încăpățânează sa rămână neclintite. E caldă atingerea lor și suflarea care îmi mângâie mâinile îmi da fiori. E plăcerea unui suflet care se leagănă amețitor intre extaz și agonie, intre sentimentul de nestăvilit al unei îmbrățișări promise în priviri și cel al unei despărțiri prevestit de primul fior al unei atingeri de foc. E liniște acum. O liniște revelatoare care îmi picură pe suflet bătăile inimii tale. Ma învăluie euforia brațelor tale și îmi caut ultimele picături de rațiune pe gâtul tău,acolo unde șuvițele tale renunță la cucerire, preferând adăpostul lobului urechii ce refuza sa audă altceva în afara de freamătul mâinilor hoinare pe tărâmul obrajilor. Și buzele îți sunt de foc iar răsăritul caută să piardă în colțul lor o șuviță arămie. E tentația mirajului, e șoapta unei zâne ce-mi cere doar o sărutare înainte sa dispară în negura timpului. Îmi las sufletul să se scurgă ușor pe buzele ei în timp ce strânsoarea brațelor devine ușoară și dispare odată cu prima lacrima. E doar un răsărit împietrit între zidurile cărora singurătatea le-a răpit de mult timp sensul de "casă". Mă ridic și îmi regăsesc puterea de a continua. Chiar dacă nu ai încă un nume și nu știu dacă în viața asta vei avea,îmi las sufletul îmbăiat în căldura din inima ta. Pentru că în viața asta unica mea armura este privirea ta...

Doar un ecou (April Rain)

E doar un ecou. Nici macar o copie. E inca un pas pe care il fac. Se sparg picaturile de apa pe frunte si iluzia se inteteste. E un monolog al ploii, o dojenire blajina pentru un copil neascultator. Nu imi abtine senzatia de sufocare. E a mea, e doar o cale si nicidecum un capat de drum. E gresita? Asa pare sa creada ploaia. Si uneori ma indoiesc si eu. Dar in viteza de zi cu zi uit. Uit si ma uit la mine ca la un strain, ca la o umbra pierduta printre amintiri, ca la ceva ce nu apartine si nu a apartinut niciodata de fiinta mea. Dar de fapt sunt tot eu. Un eu care nu a uitat ca oricand se poate mai rau, ca oricat de rau ar fi azi, cineva s-ar bucura sa fie in locul meu. Dar vreau mai mult. Si pot mai mult. Si pas cu pas viteza creste. Si odata cu ea si modul in care ploaia ma cearta, mi se impotriveste, imi cere sa gandesc urmatorii doi pasi, sa nu uit cine sunt doar pentru a imi continua drumul. Am trecut iar pe langa mine. Dar ma opresc si imi caut rasuflarea. E pierduta in ultima secunda, in ultimul pas, in ultima afirmatie care nu a parasit niciodata sufletul de teama sa nu se franga pe buzele arse de tacere. Si ploaia se opreste iar ultimele picaturi de apa mi se topesc pe obraji. De fapt eu imi aleg drumul, cu fiecare pas, cu fiecare cuvant rostit sau nerostit. Nici negru, nici alb, e doar fum de suflet stins in al cerului inalt. E umbra din lumina ochilor ce ma privesc si vise pierdute in adancul sufletului tainuiesc. E doar un ecou, e iluzia zilei de ieri, e adancul ochilor calzi, e promisiunea facuta sufletului azi.

Lis Dans Mes Yeux