Within your armour

Și mă pierd în ochii tăi căutând ceva pierdut de mult. Un colț de răsărit îți aprinde umărul gol și se ia la întrecere cu vântul care îți despletește părul. E totul închis și abrupt, e un capăt de drum. Dar brațele nu vor sa renunțe. Încleștate precum un destin învolburat menit să răstoarne orice prejudecăți care ii barează drumul, ele se încăpățânează sa rămână neclintite. E caldă atingerea lor și suflarea care îmi mângâie mâinile îmi da fiori. E plăcerea unui suflet care se leagănă amețitor intre extaz și agonie, intre sentimentul de nestăvilit al unei îmbrățișări promise în priviri și cel al unei despărțiri prevestit de primul fior al unei atingeri de foc. E liniște acum. O liniște revelatoare care îmi picură pe suflet bătăile inimii tale. Ma învăluie euforia brațelor tale și îmi caut ultimele picături de rațiune pe gâtul tău,acolo unde șuvițele tale renunță la cucerire, preferând adăpostul lobului urechii ce refuza sa audă altceva în afara de freamătul mâinilor hoinare pe tărâmul obrajilor. Și buzele îți sunt de foc iar răsăritul caută să piardă în colțul lor o șuviță arămie. E tentația mirajului, e șoapta unei zâne ce-mi cere doar o sărutare înainte sa dispară în negura timpului. Îmi las sufletul să se scurgă ușor pe buzele ei în timp ce strânsoarea brațelor devine ușoară și dispare odată cu prima lacrima. E doar un răsărit împietrit între zidurile cărora singurătatea le-a răpit de mult timp sensul de "casă". Mă ridic și îmi regăsesc puterea de a continua. Chiar dacă nu ai încă un nume și nu știu dacă în viața asta vei avea,îmi las sufletul îmbăiat în căldura din inima ta. Pentru că în viața asta unica mea armura este privirea ta...

Doar un ecou (April Rain)

E doar un ecou. Nici macar o copie. E inca un pas pe care il fac. Se sparg picaturile de apa pe frunte si iluzia se inteteste. E un monolog al ploii, o dojenire blajina pentru un copil neascultator. Nu imi abtine senzatia de sufocare. E a mea, e doar o cale si nicidecum un capat de drum. E gresita? Asa pare sa creada ploaia. Si uneori ma indoiesc si eu. Dar in viteza de zi cu zi uit. Uit si ma uit la mine ca la un strain, ca la o umbra pierduta printre amintiri, ca la ceva ce nu apartine si nu a apartinut niciodata de fiinta mea. Dar de fapt sunt tot eu. Un eu care nu a uitat ca oricand se poate mai rau, ca oricat de rau ar fi azi, cineva s-ar bucura sa fie in locul meu. Dar vreau mai mult. Si pot mai mult. Si pas cu pas viteza creste. Si odata cu ea si modul in care ploaia ma cearta, mi se impotriveste, imi cere sa gandesc urmatorii doi pasi, sa nu uit cine sunt doar pentru a imi continua drumul. Am trecut iar pe langa mine. Dar ma opresc si imi caut rasuflarea. E pierduta in ultima secunda, in ultimul pas, in ultima afirmatie care nu a parasit niciodata sufletul de teama sa nu se franga pe buzele arse de tacere. Si ploaia se opreste iar ultimele picaturi de apa mi se topesc pe obraji. De fapt eu imi aleg drumul, cu fiecare pas, cu fiecare cuvant rostit sau nerostit. Nici negru, nici alb, e doar fum de suflet stins in al cerului inalt. E umbra din lumina ochilor ce ma privesc si vise pierdute in adancul sufletului tainuiesc. E doar un ecou, e iluzia zilei de ieri, e adancul ochilor calzi, e promisiunea facuta sufletului azi.

Lis Dans Mes Yeux