16 iulie, ultimul val dulce-amar

E doar un val. Nu e nici rece, nici cald, dar îmi lipeşte tot nisipul de corp, doar pentru ca următorul val să îl şteargă ca şi cum nu ar fi fost. Mă ridic doar că să mă retrag puţin din calea apei. Puţin dar de ajuns cât să nu mă mai atingă valurile. Mă aşez iar jos şi încep să ascund o amintire într-un desen pe nisip. Vine valul şi o transpune pe luciul apei, purtând-o spre ţărmuri numai de el ştiute. Şi mai culeg o amintire din suflet şi o trimit, o trimit cu tot cu amarul şi cu lumina ei. Şi ea dispare odată cu următorul val. Dar susurul mării se schimbă şi retragerea unui val lasă în urmă o amintire răspuns, un zâmbet cald desenat pe nisip, legat de un nor printr-un desen abstract. Recunosc zâmbetul şi îmi încolţeşte amarul în colţul gurii. O voce caldă şi doi ochi adânci îmi întind o mână şi îmi şoptesc că soarele a răsărit şi trebuie să mergem. Nu mă întorc să văd chipul, doar mă ridic din inerţia amintirilor. Dar apa se tulbură în câteva acorduri de chitară şi mă împietreşte. Sting - Fragile, deci am primit un mesaj, aşa că totul se spulberă într-o amintire nescrisă a omului care nu a văzut niciodată marea. Mă trezesc. La radio se aude Adele - Someone Like You, şi opresc tonul de apel al telefonului doar ca să aud melodia de la radio. Mesajul? E vocea din vis, "Salutări de la mare! :-)" Răspund şi las melodia să curgă odată cu dulce-amăruiul visului. Pornesc mp3-ul. Breaking Benjamin - Hopeless... as i am right now... Sweet Dreams!