Despletit păru-i fin, negru şi lin, captivă în oglindă şi în lumea adormită, priveşte cu inima palida lumină, tânjeşte cu trupul atingerea-i fină. Şi caută în vise imaginea care din lumea reală aduce salvare. Visează la îngeri, cristal lăcrimează şi speră zâmbind fiindcă ei o veghează. Despletit păru-i fin pe umeri agale, privesc în oglindă şi chipu-i dispare. Nu are un nume, doar ochi de foc are, e doar a mea umbră în zile cu soare. Pic de albastru pe cer doar senin, în suflet doar dor şi-n ochi lin pelin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu