Never give up... Never lose Hope

Am ajuns acasa... Dus, mancare, o ultima convorbire pe mess-ul de pe telefon, ca la calculator nu pot (doarme lumea prin casa si fac prea mult zgomot). Ma pun in pat si imi pun castile in urechi. O melodie, doua, trei...Somnul tot nu vine, desi ma simt obosit. Ma intorc pe partea stanga, pe partea dreapta, ma foiesc. Nimic. Ma ia somnul si incep sa visez cu ochii deschisi... Stau cu bratele ca si cum as cuprinde pe cineva. Cineva, undeva, are nevoie de o imbratisare. Nu stiu cine e si cum, dar i-o ofer, poate si unde simt ca si eu as avea nevoie de una. E prea mult loc in pat. E prea gol. Nu e nici un suflet acolo, nici macar al meu. Ma intreb daca cineva pe lumea asta isi intinde bratele in timp ce doarme doar ca sa imbratiseze pe altcineva. Ce intrebare prosteasca! Normal ca...da sau nu! Intre timp imi pierd de tot somnul, dar reusesc sa tin ochii inchisi. Si parca simt o imbratisare. Stiu ca nu e nimeni acolo si totusi sentimentul acela al unui suflet care ma vegheaza e acolo cu mine. Si reusesc sa adorm, nu pentru mult timp, dar reusesc sa adorm. E un somn adanc, cu vise pe care mintea nu are voie sa le retina. Vise care trebuie sa zboare inapoi la sufletul care m-a luat in brate si mi-a eliberat mintea, fie numai si pentru foarte putin timp. Nu stiu daca am facut si eu acelasi lucru, dar stiu ca mi-as fi dorit. Si dorm imbratisat in caldura unui suflet, suflet al carui trup pare sa nu mai apara. Dar il voi astepta, pentru ca in fiecare seara caldura sufletului imi promite o a doua zi mai buna, mai plina de lumina si de speranta. Si daca nu va aparea nici a doua zi nu disper. Pentru ca am toata viata inainte si promisiunea sufletului : voi astepta ca sa ma gaseasca...si il voi cauta. Pentru toti cei care dispera si care incep sa isi piarda speranta... Nu voi renunta, cum nici tu nu trebuie sa renunti, pentru ca undeva, acolo in lumea larga, cineva se gandeste la tine si te imbratiseaza in fiecare seara si adoarme cu tine in brate. Si daca nu v-ati gasit inca, nu dispera. Te cauta asa cum si tu il cauti si iti va fi aproape mereu, chiar daca trupul sau nu te-a gasit inca... Si melodia din telefon se termina si il inchid...Si adorm, cu melodia in minte, plutind imbratisat de aripile ingeresti ale unui suflet...

"Ascolta il tuo cuore"

"...È difficile capire
Qual é la cosa giusta da fare
Se ti batte nella testa un'emozione..."

Trec de multe ori pe langa ea. Ma uit uneori la ea dar de multe ori raman cazut pe ganduri. Nu stiu de unde sa incep si cum sa continui. Sau unde sa termin. Oricum stiu ca nu trebuie sa incep. Ar fi pacat. Una e sa pot vorbi cu ea fara oprelisti si alta e sa stric totul spunand tot ce mi-a mai ramas pe suflet. Mi-e teama ca increderea o sa ajunga iar pe ultimul loc, ca tot ce o sa spun o sa fie interpretat aiurea si o sa ma intorc in ceata in care umblu fara sa luminez nimic. De ce sa ii intunec si ei ziua? Pentru ce? Doar pentru ca eu am in mine niste cuvinte nerostite? Nu are sens, e un egoism pur. In fiecare zi tinde sa treaca peste ratiune si sa iasa la suprafata si in fiecare zi il opresc la timp. O vad cum zambeste si rade. Ce drept as avea eu sa ii rapesc linistea? Nici unul. Nimic pe lumea asta nu poate justifica acele cuvinte. Si atunci de ce ma simt asa de rau cand mai trece o zi si tac? Dar o sa tac in continuare. Asa o sa ma pot bucura in fiecare zi de zambetul ei, de discutiile si de compania ei, fara sa ma priveasca ciudat sau sa se fereasca de mine. Cum ramane cu sufletul? Sa taca! Pentru ca oricum in fiecare zi ne luptam ca sa nu ramanem singuri... "Daca te doare inseamna ca inca mai e acolo." Si azi voi trece pe langa ea si probabil ma voi multumi cu un simplu salut si o discutie despre diverse lucruri. Sper sa fie de ajuns pentru mine.
Si la final ceva sa mai insenineze putin lucrurile: