....

As pune un titlu. Si nu as pune... Pentru ca nu am ce titlu sa pun. Se stinge. Palpaie din ce in ce mai greu. Mai are cate o zvacnire, se aprinde extrem de mult...Dar dupa aceea isi pierde iar intensitatea. Se mistuie singura. E lucrul de care m-am temut cel mai mult, pentru care am varsat cele mai multe lacrimi, dar si acesta se mistuie singur. Ars de viata asta, de inima mea care nu pare sa mai fie la locul ei, sa mai fie acolo unde ar trebui sa fie o inima atunci cand iubeste. Ma pierd in interiorul meu si vad lucrul asta in orice lucru fac. Nu stiu daca nu mai iubesc sau daca am uitat cum. Stiu insa ca nu pot sa mai arat lucrul asta. Ma simt ca si cum nu as face decat rau daca l-as arata. Nu ii mai aud pe cei din jur. Vocile lor sunt estompate undeva in spatele meu, desi toti sunt undeva in jurul meu... Am imbatranit, am ruginit, am pierdut acel ceva pe care il cautasem toata viata. Am ajuns la capat. Capatul a ce? Nu stiu, dar simt ca nu mai pot inainta. Ceva ma tine pe loc, si nu, nu e vina ei, nici a lui, e vina mea. Vreau sa uit, sa iert, sa strig, sa plang, sa mor... Toate la un loc si nimic in acelasi timp. Dar nu pot. Nu pot sa fac nici unul din aceste lucruri asa cum trebuie... Inainte sa mai fac rau cuiva voi ramane singur... Poate asa imi voi da seama de ce drumul meu duce spre o prapastie si cum voi putea trece mai departe... Titlu? A, da! Trebuia sa pun si un titlu... Aripi frante... Neah, prea dramatic! Mai bine "....". Oricum, viata merge inainte, cu sau fara toate aceste lucruri efemere... Sper ca maine sa fiu de partea cealalta prapastiei care pare acum de netrecut... Am pierdut dragostea pe care o simteam... Acum a ramas doar golul si saltul peste prapastie. See you on the other side!