Vis efemer despre infinit

Imi numar pasii pana la prima umbra rasarita printre razele timide care au scos capul din ceata deasa care invaluie dealul. 13 pasi? Nu e o cifra rea deloc. Dar iarba e inca umeda, plina de roua cu sclipiri de stele. 13? Parca si iarba ma priveste si imi numara pasii. Probabil ii numara de cand am plecat, uimita si ea de ceata densa care a invaluit totul. Din cand in cand cate o raza de soare patrunde in interior si lumineaza silueta copacului spre care ma indrept. Nu disting mare lucru in ceata dar stiu sigur ca nu m-am pierdut. Umeda si rece... Roua ma trezeste din visare si imi dau seama ca am ajuns. Ma asez jos si ma sprijin de copac, privind fara tinta in ceata care incepe sa se ridice. Inchid ochii si...Miroase a tei, miroase a lacrimi, miroase a iarba proaspata, miroase a suspine... Batran si incovoiat de timpul care nu iarta pe nimeni, copacul abia inflorit are bratele la pamant maturand agale iarba plina de roua la fiecare adiere a vantului. O floare cade in cantec de rugaciune langa palma mea. Prima data aici am fost...Nu vroiam sa mai stiu de nimeni si de nimic asa ca plecasem sa colind, sa imi aduc aminte si sa uit in acelasi timp. Pierdut printre norii care imi pregateau un dus rece, ajunsesem prea departe ca sa ma mai intorc. Ma adapostisem sub el, sperand probabil ca un fulger m-ar fi ajutat sa uit. Dar ploaia se oprise repede si eu ramasesem sub el, privind in zare la razele soarelui care prefatau apusul ce avea sa cuprinda in flacari o parte din cer. In dreapta mea, in zare, cerul se razboia cu pamantul. Primul, crestat de fulgere si impanzit de nori aprigi, dadea un adevarat spectacol pt luminitele razlete rasfirate de al doilea. Pamantul era doar un spectator care admira spectacolul total dat de cer si se multumea sa raspunda cu cate un ecou atunci cand era certat de cer. In stanga soarele apunea molcom, parjolind norii care se apropiau. Adormisem, furat deopotriva de peisaj, de somn si de mireasma florilor de tei. A doua zi ma trezisem, acoperit de roua, mirosind a tei si a vise din praf de stele. Am revenit aici de fiecare data cand simteam nevoia sa visez, sa imi eliberez mintea. Ma cufund iar in vise, in intuneric si in mirosul imbatator. 13... 13 ani au trecut. In vis sunt tot acolo si privesc spre cerul nepatat de nori. Ea e tot in bratele mele. Nu scoate o vorba si isi tine capul rezemat de al meu. Parul ei miroase a crini si a tei...pielea ei are aceeasi moliciune. Nu stiu cum sunt aripile de ingeri, dar stiu ca as vrea sa aiba atingerea ei. Se uita la mine si ma pierd in ochii ei, asa cum fac de fiecare data. Vantul prevesteste ceva. Ne bucuram de ultimele clipe impreuna, pierduti in adancul ochilor si...Deschid ochii... Sunt singur si ceata a disparut, lasand loc soarelui in toata splendoarea lui. Timpul s-a oprit, facand loc visului care imi curata sufletul de fiecare data, un vis efemer despre infinit care imi e companion si la bine si la greu. Sunt gata sa ma intorc. Stiu ca, atunci cand nu va mai fi cale de intors, cand ultima lumina din sufletul meu va disparea,o voi intalni si voi veni sa stau cu ea la umbra batranului tei inflorit. Imi arunc tristetea in vant odata cu lacrimile si pornesc iar la drum. Eu nu sunt decat un calator in timp, ca voi toti de altfel... Un calator in timp care asteapta sa isi gaseasca clipa de eternitate in adancul ochilor ei