Tot ce conteaza

Si s-a adeverit si acel Let It Go. Plin de rugina si rupt de realitate, am uitat sa inaintez. Si aripile s-au sfaramat iar. Tocmai cand credeam ca rugina de pe ele va disparea odata pentru totdeauna. Dar nu a fost sa fie. Ma vad iar la inceput de drum si simt nevoia sa o iau inapoi. De ce inapoi??? Pentru ca deja stiu ce ma asteapta inainte. Nu am reusit nici de data asta sa intrerup cercul, sa ies din propriul meu blestem si sa vad dincolo de o limita pe care am senzatia ca tot eu mi-am impus-o. Dar ea e fericita. Pana la urma doar asta conteaza. Treaba mea aici s-a terminat si trebuie sa o iau de la 0. Nu stiu, nu cred sau nu imi pot permite sa cred ca am avut vreun rol in faptul ca ea a fost gasita si a gasit fericirea si bucuria in altcineva. Nesabuit, ca de obicei, am momente in care trebuie sa ma abtin, sa nu deschid gura. Randuri scapate printre lacrimi fac mai mult rau decat bine si nu aduc cu ele decat riscul sa imi las temerile sa preia controlul.

"Quiet
Everyone's sleeping through life
Afraid that their questions
Just might have answers
Quiet
Everyone shut off their mind
So I'll turn on mine"



Ea are acum raspunsul in fata ei. Nu am voie si nu trebuie sa o tulbur. Fericirea in zilele noastre e ceva relativ si fragil. Imi deschid iar mintea si caut ceva de facut. In dreapta mea se prefateaza conturul unei aripi de rugina, mica si timida. Chicotesc in sinea mea stiind ca a inceput un nou ciclu. Cel vechi e luat de vant si il vad cum dispare la orizont. Praful din aripi si din stelele pe care le vedeam in jurul meu se pregateste sa contureze alte aripi. Privesc o poza, unica de altfel, si ma intreb daca putea fi altfel. Rezultatul nu, poate doar drumul pana aici. Durerea ramane, lacrimile la fel. A disparut conversatia care avea in ea cativa stropi din ego-ul fiecaruia dar multe vise si bucati ale copiilor din noi, dezvaluite in vorbe ascunse printre randuri. O sa-mi lipseasca prezenta ei cel mai mult si usurinta cu care puteam sa ma gandesc la ea si sa trec cu vederea faptul ca totul in jurul meu se prabusea bucata cu bucata. S-a conturat aripa iar. Mica si timida, incearca sa capete substanta dar fiecare lacrima o umple de rugina. Va creste predestinata sa se stinga odata cu nasterea unui vis. Nu al meu. Al meu tot face aripi, le vede cum se sting si iar face aripi. Deja din aripile care nici nu sunt bine conturate au inceput sa cada picaturi. A inceput un nou ciclu, o noua rotatie, o noua portita de scapare apare la orizont. Dar stiu deja ca va fi altcineva care va iesi pe ea. Eu doar pregatesc drumul. Obosit si cu ochii inchisi, privesc in mintea mea spre ochii ei...

"Reverse psychology is failing miserably
It's so hard to be left all alone
Telling you is the only chance for me
There is nothing left but to turn and face you
When I look into your eyes there is nothing there to see
Nothing but my own mistakes staring back at me"



E tarziu si nimeni nu ma vede acum. Strazile sunt pustii si imi permit sa merg cu ochii inchisi o portiune de drum. Ma lupt cu mine insumi in ochii ei, in mintea mea si in sufletul meu. Ma lupt pentru ca ma indragostisem de ea. Salvez randurile si imi cer iertare in gand pentru ceea ce am scris. Stiu ca ma aude, oriunde ar fi. Imi pare rau ca nu am facut mai mult si imi pare si mai rau ca nu voi mai putea face nimic. Salvez randurile pe telefon inainte sa se duca bateria si ma pregatesc sa grabesc pasul. E 4 dimineata si sunt singur pe drum, doar eu si lacrimile mele. Deschid ochii si le vad pe ultimele cum raman marturie pe iarba din jur ca am fost pe acolo. In suflet se aprind aripile si imi lumineaza iar pasii. E Fericita, oriunde ar fi, asta e tot ce conteaza