Mă uit, aprob şi nu vreau să înţeleg. De fapt ştiu ce a vrut să spună şi îi răspund afirmativ. Are în ochi o licărire ciudată. Nu e nebunie, e sămânţa de adevăr ascunsă doar în ochii ei. Mă minte. Mă minte cu vorbele, cu gesturile, tot trupul ei mă minte. Şi nu e prima dată. Şi nu e nici prima persoană. Minţit de mai multe ori am invatat să nu mai caut motivele şi să nu mă împotrivesc. Prefer să le accept ştiind că orice minciună se plăteşte cu lacrimi. Lacrimile mele, lacrimile ei, lacrimile celor din jur care nu înţeleg niciodată ce se întâmplă. Una e fericită, una plânge, una vise şi lacrimi iar strânge. E una şi aceeaşi deşi sunt persoane diferite. Prin destin şi prin voinţă ele au reuşit să realizeze în viaţa asta mai mult sau mai puţin decât şi-au propus. O privesc în ochi şi tac. Acum câteva ore am avut aceeaşi secvenţă de priviri. Alta persoană dar aceeaşi situaţie. Un schimb de sentimente mut şi fără repere. O tăcere dureroasă şi violentă acompania privirile noastre. Era dulce şi amăruie în acelaşi timp privirea ei. Tăiată de o vorbă şi de dorinţa de a rupe un cerc care părea vicios. Prins în ochii ei, fără scăpare în faţa adevărului ascuns în ei, accept minciuna ştiind că ea vă dispărea curând, lăsând în încă o cicatrice întipărită cu un zâmbet amar pe sufletul meu. Adevărul? Prefer să cred în ea şi să am încredere în judecata ei. Trebuie să plec şi o privesc iar în ochi. Are trupul de gheaţă dar ochii ei râd, zâmbesc şi îmi arată un adevăr de netăgăduit. O adevărată regină de gheaţă cu ochii de foc, catifelaţi şi blânzi ca un cântec de leagăn. Sunt pe drum şi privesc în jur. Dar nimic nu mă atinge, nimic nu mă abate din drum. Oriunde aş fi, eu sunt ascuns în adevărul din ochii ei, în lumina primită de la sufletul ei, în zâmbetul ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu